Un comunist salută Bacăul

  La Bacău încă mai trăieşte Vasile Roaită . Dacă veniţi cu trenul de la Iaşi spre Bacău chiar la intrare vă salută ,, trăgând sirena “ veşnicul comunist Vasile Roată . Statuea lui tronează nemişcată de nimeni în muribundul parc al CFR – ului. Vara la umbra lui întinşi pe iarbă se poate bea o bere liniştit . Bacăul păstrează astfel singura statue a vechiului regim comunist . Povestea lui începe prin ani 50 când activitatea de partid avea nevoe de eroi care să le reântâlnească istoria . Vasile Roaită se număra printre aceşti eroi alături de Donca Simu , I.C Frimu , Olga Bancic şi alţi . 
  Se fabricau laboratoarele comuniste devenind peste noapte figuri demne de urmat cu acte de mari eroism . Deveneau peste noapte nume de străzi , instituţii publice fiind studiaţi în manualele de istorie . Până la venirea lau Ceauşescu statuea se afla în centrul municipiului unde azi e statuea lui Bacovia . Apoi a fost mutată în mare secret şi ampalsată în locul de azi . Dar , haideţi să îi ascultăm povestea ,,eroului “ Vasile Roaită . 
Pentru a realiza acest lucru ne-am adresat istoricului Eugen Şendrea singurul din ţară ce posedă atestat de specialist de monumente istorice . Povestea eroului comunist este următoarea : ,, .....Iunie 1948 . La uşa cabinetului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej , tremurând ca de friguri , aşteaptă Constantin Negrea , un bărbat în vârstă de 35 de ani . După un timp este chemat înăuntru . Lângă Dej , în picioare se află Chivu Stoica .
Ei, tovarăşe Negrea , cum a fost la greva din 1933 de la Griviţa ? Cine a tras sirena? Îl întreabă Dej. 
Sugrumat de emoţie Constantin Negrea îşi drege glasul şi , după ce tuşeşte uşor , spune : Era seara târziu . Ne strânseseră vre-o 5000 de muncitori . Eu deci subliniez eu , din oră în oră , tragem sirena ca să se audă în tot oraşul , că suntem în grevă şi să vină şi alţi CFR-işti să ne sprijine . Se ţineau discursuri de la o tribună . Ţin minte că dumneavoastră tovarăşe Dej , Ilie Pintilie şi alţii aţi plecat la Ministerul Transporturilor . Sirena a fost oprită la ora 23 .00 , deoarece nu mai erau lemne şi cărbuni pentru cazanul ei . Împreună cu 20 de băieţi de la cămin am cărat combustibilul necesar şi sirena a putut fi pusă din nou în funcţiune .Pe la două din noapte a venit şi armata . Ei bine Vasile Roaită , tânăr şi el , avea 21 de ani , era ucenic la ,, căldărie ”. A venit la serviciu pe la 5 dimineaţa . Până atunci nu-l văzusem în curtea ,, Atelierelor ”. Ce să vă spun ? Când armata a început să tragă , el stătea în uşa atelierului său ! S-a numărat printre cei 7 care au fost împuşcaţi atunci . Gheorghiu- Dej se ridică de la birou , face câţiva paşi , gânditor , îndreaptă rama unui tablou şi , după ce îl priveşte în ochi pe Chivu Stoica începe să vorbească :
Ai fost bun , nu am ce să-ţi reproşez …. Tu ai stat lângă mine , Negrea … Erou va fi Vasile Roaită , şi el a tras sirena ! Ai înţeles ?
Roşu de furie , Constantin Negrea protestează :
Vă rog să mă credeţi Vasile Roaită nici n-a atins sirena ! 
Lasă ,lasă asta şi intră în partid şi altfel o să vezi lucurile 
Tovarăşe Dej , eu nu intru în partid că nu vreau să mor fără lumânare !
Ce înseamnă asta ?
Păi , ştiţi cum e cu ruşii ! Te folosesc şi apoi te împuşcă !
Fugi de aici , măi Negrea , că nu eşti bun de nimic ! Ţipă la el Dej , gonindu-l din birou . ”  

Versiunea partidului în manualele de istorie din anul 1961 era : ,, Eroic a murit şi utecistul Vasile Roaită . Acest tânăr a tras sirena atelierelor , chemând pe muncitorii capitalei să se solidarizeze cu lupta CFR-iştilor . El nu a încetat să îndeplinească această misiune decât atunci când a fost răpus de armele ucigaşe ale jandarmilor ”. 

 Asta este povestea celui ce a fost Vasile Roaită un simbol a vremurilor comuniste . Un erou care nu a murit nici azi .

Redactat de : Cartacuzencu Stelian 

Read More

Boschetarii fruntea sus

 

Până la 22 decembrie 1989 aţi auzit de cuvântul boschetari ? Sigur că nu !

Miliţia de la ora cinci dimineaţa stătea la scările de bloc să dibuiască unul fără loc de muncă . Imediat erau săltaţi şi trimis la muncă . Şi a venit minunata revoluţie . Vre-o şase luni de zile nimeni nu a muncit . Se citea ziarul , se bea vântos unde crâşmele erau pline ochi . Încet încet au început să dispară întreprinderile băcăuane . Unii s-au adaptat în noul sistem capitalist , alţi nu . Dintr-o dată unii care învârteau hârtiile sau văzut fără obiectul muncii . Nemiloşi directorii i-au trimis în şomaj . Din şomaj au rămas fără bani şi şi-au înecat amarul neascultaţi de nimeni în vestitele crâşme băcăuane. Se bea : 6 din 49 , Adio Mamă , o Samahoancă , Ochii lui Dobrin adică băuturi tari la preţuri mici . Unii zic că erau produse din găinaţ de găină , din pufoaică dar chiar să mă scuzaţi din rahat românesc. La gust toate erau la fel . Încet încet în jurul crâşmelor mărginaşe apar ,, stâlpi „ oamenii care din ingineri , profesori , maiştri şi-au părăsit familia , căminul şi au devenit boschetari. Cuvânt intrat nou în vocabularul românesc . Boschetarii au început să vândă din casă ca sticle , borcane , hârtie .. orice pentru a face rost de bani de băutură . Dorm pe unde apucă nebărberiţi , mirosind de la o poştă , cu ochii pe jumătate deschişi râzând din senin sau fac gesturi necugetate . Beau începând de la patru până seara târziu , cad adormiţi . Iarna aflăm de existenţa lor fiind găsiţi morţi îngheţaţi prin cine ştie ce cotlon. Cei ce se asociază 2- 3 rezistă frigului prin câte o ţeavă caldă de la conductele C.I.C . Molfăie câte o bucăţică de coajă de la tomberoane , târâind paşii spre o sticlă proaspătă de votcă . Murmură între ei cuvinte greu de înţeles aprobându-se reciproc . Copii acestora sunt forţaţi la muncă silită de mici , pentru venituri ce le-ar asigura necesarul de băutură zilnică . Pentru că băutura s-a scumpit enorm chiar şi cea proastă boschetarii se adaptează din mers . Aşa că au trecut la noile iubiri Mona şi Adina spirt medicinal . Nimeni nu s-a gândit să le întindă vreodată un ajutor . Nici nu ia trecut în prag de reabilitare . Boschetarii care cresc ca număr pe zi ce trece riscă să devină un element important al urbei băcăuane . Totuşi nu sunt singuri Adina şi Mona sunt lângă ei.

Redactat de  : Cartacuzencu Stelian

Read More

Dumitru Tătaru cu elevii săi , a descoperit cel mai mare Tezaur din Moldova de monede imperiale de la Măgura din sec. II - I după Hristos

  Dumitru Tătaru cu elevii săi , a descoperit cel mai mare Tezaur din Moldova de monede imperiale de la Măgura din sec. II - I după Hristos 

  Dumitru Gh.Tătaru a fost profesor în învăţământ preuniversitar . Născut la 14 decembrie 1936 în satul Petreşti comuna Pânceşti judeţul Bacău . A urmat clasele primare în satul natal iar clasele gimnaziale la Şcoala din comuna Parincea Bacău . Continuă la şcoala Pedagogică din Bacău , astăzi Colegiul Naţional Pedagogic „ Ştefan cel Mare ”. Stagiul militar îl efectuează între anii 1957-1960. 

  A urmat Facultatea de Istorie – Geografie Universitatea ,, Al.I Cuza ” din Iaşi .
  A funcţionat în primul an ca instructor superior de pionieri la Şcoala Medie nr.1 din Bacău , astăzi Colegiul Naţional ,, Ferdinand I ” .
  La şcolile din Fulgeriş şi Petrişeşti a fost director de şcoală şi cămin cultural .
  Din 1 septembrie 1969 până la 31 august 1999 la Şcoala nr.2 Măgura a fost profesor de unde s-a pensionat .
  A obţinut gradul didactic definitiv II şi I . A primit Diploma de Excelenţă ,, Profesor evidenţiat ” ( 1989) , Gradaţia de merit (1999) , Diplomă de Excelenţă a Ministerului Educaţiei , „Cercetării şi Tineretului” (2004) , şi Diplomă de Cavaler al Culturii pentru nobila activitate de creştere şi diseminare a culturii româneşti în comunitatea locală prin cercetarea ştiinţifică , lucrări de specialitate şi înfiinţarea unui muzeu şcolar , a Asociaţiei Cavalerii Echităţii şi Democraţiei (2005)

  Pe lângă munca de apostolat la catedra a desfăşurat o bogată şi variată activitate extraşcolară . A cercetat orizontul local , adunând cu elevii vestigii arheologice , numismatice , acte documente , cărţi şi reviste vechi , fotografii , obiecte etnografice , minerale şi roci . Tot ce s-a adunat cu elevii formează astăzi zestre Muzeului Şcolar Sătesc de la şcoala Numărul .2 Măgura . 

  Elevii pregătiţi de profesorul Dumitru Tătaru au participat la concursuri şi simpozioane locale şi naţionale , obţinând diplome şi premii cum ar fi : Simpozionul Naţional de Etnografie şi Folclor , Constanţa 1976 ; Concursul naţional ,, Patria Română Ţară de Eroi „ , Bucşoaia 1984 , Iaşi 1988 .
  Ca profesor de istorie şi geografie a participat la lucrări la sesiunile ştiinţifice locale şi naţionale . Comunicările prezentate , au apărut în reviste de specialitate sau în volume .
  A publicat de-a lungul anilor , articolele , recenzii , anchete , în ziarele Steagul Roşu , Deşteptarea , Albina , Ateneu , Catedra , Terra , Carpica , Noi , Tracii- Milona , Italia .
  Este coautor la lucrarea ,, Geografia României ”- ghid pentru examenul de capacitate .
  Are lucrări în manuscrise Cartea satului . Măgura – file monografie . „Altarul de la catedră , Memorii unui dascăl la ţară ”.
  După pensionare , este un animator cultural în cadrul ,, Mişcării pentru Progresul Satului Românesc – Filiala Bacău .  







Interviu .

Domnul profesor Dumitru Tătaru , cum este viaţa de dascăl la sat ?

Sunt profesor pensionar , dar am rămas cu aceiaşi dragoste pentru catedră . Am predat istorie şi geografie . Şcoala satului mi-a dat cele mai mari bucurii şi satisfacţii . Mi sa oferit catedră la liceele din Bacău . Le-am refuzat rămânând credincios satului pe care l-am iubit . Aici am găsit liniştea şi toate satisfacţiile mele profesionale la Şcoala Satului Românesc .

Cu ce activităţi extraşcolare vă mândriţi ?

  Pe lângă activitatea mea la catedră am organizat o bogată activitate extra didactică . Am organizat un cerc de istorie numit Căutătorii de Comori . Mai făceam dezbateri teoretice în vatra satului şi în satele din judeţul Bacău . Acţiunile acestea le făceam împreună cu cercul de literatură care era condus de doamna profesoară Angela Tătaru soţia mea . Foarte multe lecţii de istorie le-am făcut în vatra satului . 
  În primul rând mă preocupa ca elevii să cunoască elementele de istorie locală , istoria comunei . 

  Istoria nu este o ştiinţă care se predă numai de la catedră . Ia trebuie să coboare în mijlocul mulţimii al vieţii printre tineret şi să ţină mereu legătura cu solul patriei îmbibat cu milenarele moşteniri . 

Ce reacţii aveau elevii ?

  Elevii au fost pasionaţi pentru aceste activităţi pentru că le citeam foarte multe ştiri din ziare curiozităţi cum ar fi că în anumite localităţi s-a descoperit un vas o comoară .
 Am reuşit să scoatem la lumină împreună cu aceşti copii un interesant material arheologic format din ceramică geto-dacică lucrată la mână şi la roată din sec II . 
Asta se întâmpla când am venit aici prin 1971 – 1972 la şcoala de la Măgura . 

Ce alte descoperiri aţi mai realizat cu aceşti copii ?

  Am mai descoperit în satul Fulgeriş comuna Pânceşti vestigii ale culturii cucutene adică ceramică cucuteniană unde acuma este şantier de căutare . Pe lângă aceste vestigii noi am mai adunat : monede , material etnografice , păstrându-se la muzeul şcolii . 
  Locul care ne-a atras cel mai mult a fost dealul Piciului şi La Şipote . Aici am descoperit ceramică , topoare de bronz din piatră şlefuită ce datau din epoca bronzului . 
 Bucata de teren unde se găseau cele mai multe vestigii era pe lângă pârâul Negel . Acel loc era proprietatea unei femei numită Moisoaia care nu ne lăsa să facem săpături , spunând că îi stricăm terenul . Văzând că nu ne lasă şi ameninţându-ne de fiecare dată , am rugat să aducemun un tractor de la C.A.P Măgura . Inginerul agronom a acelor vremuri mi-a dat un tractor . Asta se întâmpla în luna aprilie 1976 . După ce tractoristul a tras câteva brazde au apărut foarte multe vestigii . După ce s-a arat aproape bucata într-un hac au apărut o dâră de monede . Copii au observat acest lucru în prezenţa mea . Au început să ţipe zicând : domnule profesor au apărut monezi . Lama plugului a şters gura vasului şi atunci monedele de argint s-au împrăştiat pe brazdă . A fost una dintre cele mai mari descoperiri şi cele mai mari satisfacţii ale noastre ale cercului . Sa descoperit o comoara , tezaur de denari romani din secolul I – II după Hristos . Acest tezaur conţinea 2830 de monede de argint în greutate de 9,075 kg . Este cel mai mare tezaur descoperit în Moldova şi printre cele mai bogate din ţară . El atestă legăturile dintre populaţia din partea centrală a Moldovei cu populaţia din Imperiul Roman . Tezaurul se află la Muzeul Iulian Antonescu din Bacău . 
  Ne pare rău aşa cu durere o spun că acest tezaur se spune că a fost găsit la întâmplare . 
  

Cum este posibil aşa ceva ?

  Nu aş dori să vorbesc despre acest lucru . Chiar vă rog să-mi respectaţi decizia . Nu vreau să pomenesc numele celui ce a făcut ca acest lucru să fie posibil .
  Tezaurul nu l-am dus acasă , ci la şcoală în cadrul muzeului nostru. Imediat s-a dus vestea . Un muncitor de la o fabrică a sunat această persoană care a doua zi a venit la mine şi a luat tezaurul , fără proces verbal , cu pretextul că nu ai voie să faci aşa ceva datorită legii patriminiului . 

  Ne pare rău că apare în multe reviste , că acest tezaur este descoperit la întâmplare, că a fost recuperat . Nu , el a fost descoperit în prezenţa mea cu elevii , cu copii şcolii din Măgura . 

Aţi fost recompensat pentru acest beneficiu adus arheologiei româneşti ?

Nea dat o felicitare . Eu am dat acest colos patrimonial mergând pe încredere . Ca acum să mă trezesc că se spune „ acestă podoabă naţională a fost găsită la întâmplare” . Eu acolo nu m-am dus într-o zi şi am descoperit tezaurul . Am mers ani de zile cu copii stimulându-i interesul pentru această activitate .

Ce planuri aveţi pentru viitor ?

  Să îmbogăţesc muzeul şcolii cu noi descoperiri deşii s-a furat multe piese din el . Nu mai sunt patru săbii din 1877 din vremea Războiului de Independenţă , topoarele din bronz în 2003 . Au mai dispărut anul acesta şase medalii a lui Gică Mihăilă ce a luptat în cadrul Războiului de Independenţă la Plevna : Virtutea Militară , Crucea Trecerii Dunării şi altele. 

  Pregătesc cărţile sau lucrările numite ,, Altarul de la Catedră ” şi ,, Nevoile unui Dascăl de Ţară ”.

Aş dorii să creez o monografie a comunei Măgura că la anul împlineşte 600 de atestare documentară .

  Doresc ca şcoala să poarte numele unui învăţător Dumitru Manciu . Acest învăţător a murit acum 64 de ani . A fost soldat care a făcut şcoală , a făcut cooperativă , a făcut activităţi culturale şi nimeni nu s-a ocupat de el . Şi vreau să dau denumirea şcolii prin numele lui . A fost o persoană care a făcut ceva prin implicaţiile sale comunei noastre . 

   
 
Redactat  de : Cartacuzencu Stelian

Read More

Istoria afişelor electorale

Bacăul a avut primul primar în 1864 pe nume Gheorge Negel . Un bătrânel simpatic cu haine de postativ negre , mustăţi mari răsucite în sus şi un baston cu măciulie de argint .
Respectat era salutat cu ridicări de pălărie cât mai sus . Negel era să inaugureze lista mare a primarilor Bacăului .A urmat alţi primari care au avut o domnie mai mare sau mai mică în funcţie de culoarea politică . Au trecut anii şi s-au schimbat regimurile .
Vrând ne vrând din ani 60 mahalalele Bacăului dispar sub muşcătura buldozelor. Se fac praf vestigile străzi Leca , Florăriei , Valea Albă , Berăriei , Hacman Berescu şi chiar Centrul Municipal Bacău . Tot benefic dar criticat astăzi este ridicare noilor cartiere .
Cornişea I II , Tic – Tac , Orizont , Nordului etc . Pentru aceasta erau nevoie de deputaţi în Bacau .
Cum se făcea propagandă pe vremuri ? Până în 1960 nici vorbă de afişe . Hărtia era extrem de scumpă iar propaganda se făcea cu foarte puţine panouri încât le puteai număra pe degete . Partidul Muncitoresc Român şi Partidul Comunist Român acţionau prin ,,viu grai “. Prin 1946 în campania electorală Partidul Muncitoresc Român a avut doar 246 de afişe publicitare în tot Bacăul . Prin ani 70 situaţia s-a înbunătăţit numărând 1000 de afişaje . Era partid unic a acelor vremuri P.C.R iar indiferent de acest aspect erau votaţi 100 la 100 . După revoluţie nevoia afişului electoral a atins cote incredibile . Partidele au apărut ca ciupercile după ploaie . Nu exiastau spaţii publicitare . Fiecare candidat afişându-şi figura şi ideile unde găseau loc .
În 2000 lucrurile au început să se mai aşeze . Apar locuri special amenajate pentru aspectele electorale .
În 2008 deşi avem aceste locuri exponatele electorale se gasesc pe unde nu vrei . Pe stâlpi , la intrare în blocurilor , în pieţe , baruri , magazine şi chiar în veceurile restaurantelor. Zeci de chilograme de hârtie sunt lipite , în mod grotesc una lângă alta de felurite forme şi dimensiuni , obosindu-ţi retina ochilor . Ilustraţii mari cât casa nu te lasă să respiri , fiind exploatate şi cele mai mici străduţe . Aerul sufocat al acestora te oboseşte fără să vrei . Dacă astăzi strada e plină de lozinci a unui partid , maine acestea dispar făcând loc la altele mai colorate mai sofisticate . Nu sunt oameni care se ocupă cu lipirea afişelor . Sunt şi cei care dislipesc . Afişele lipite bine , pentru dislipirea acestora se foloseşte chiar şi şpaclu . E o luptă continuă a acestora de dimineaţă până seară , iar cel puternic rezistă . Calitatea lor nici unu nu lasă de dorit . Conform legii lipirea acestora peste tot şi aleatoriu este interzisă . Dar dacă la noi legile sunt făcute să fie încălcate , care ar mai fi rostul afişajelor special amenajate ?

Redactat  de : Cartacuzencu Stelian

Read More